Incendiul violent care s-a manifestat, duminică, la două hale cu ambalaje din Bucureşti a fost localizat, iar o parte dintre cele 24 de echipaje care au intervenit s-au retras. Pentru populaţia din zonă a fost emis mesaj RO-Alert de avertizare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ISU Bucureşti-Ilfov anunţă că incendiul este localizat. 

”În acest moment se verifică spaţiile interioare şi se retrag o parte din forţele de interventie”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov. 

Sursa citată a precizat că nu există victime. 

La rândul lor, meteorologii au estimat evoluţia norului de fum. 

”Circulaţia aerului se realizează din sector predominant vestic, iar vântul suflă
moderat, cu viteze la rafală de până la 30...35 km/h. Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie privind evoluţia norului de fum din zona Bulevardul Metalurgiei din Bucureşti,
precizăm faptul că, până în dimineaţa zilei de mâine, luni (01 iunie) circulaţia aerului va deveni treptat slabă (cu viteze la rafală de până la 15...25 km/h) şi se va realiza din sector vest-sudvestic”, a transmis ANM. 

UPDATE: Numărul echipajelor care intervin la incendiu a fost din nou suplimentat, în prezent lucrându-se cu 24 de autospeciale. De asemenea, au fost trimise în zonă echipaje medicale. 

Autorităţile au transmis populaţiei mesaj prin sistemul RO-Alert, cerându-le bucureştenilor să nu se apropie de locul intervenţiei, să se protejeze şi să lase libere căile de acces pentru maşinile de interbenţie. 

Incendiul se manifestă în continuare cu mari degajări de fum. 

ISU Bucureşti-Ilfov a transmis că în interior sunt depozitate, paletizat, alimente în ambalaje de plastic. 

UPDATE: Pompierii au stabilit că este necesară suplimentarea echipajelor. 

”Intervin 20 de autospeciale de stingere”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov. 

Circulaţia în zonă a fost oprită pentru a permite intervenţia pompierilor. 

”Incendiul afectează două hale de câte 750 de metri pătraţi care sunt lipite una de cealaltă. Incendiul este în mijloc, dar este cu riscul de a se extinde spre o hală de o mie de metri pătraţi, lipită de cele două, şi la o clădire de birouri. Există risc de extindere”, a afirmat, duminică, la Digi 24, Raed Arafat, şedul DSU. 

Potrivit acestuia nu sunt victime. 

”Nu sunt victime. Înţeleg că în cele două hale există ambalaje, este o fabrică de icre care are acolo depozitate ambalaje”, a mai precizat şeful DSU. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Pompierii din Bucureşti intervin, duminică, la un incendiu care s-a produs la două hale de pe Bulevardul Metalurgiei.

”Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum şi flacăra violentă, pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

Pompierii intervin cu 16 autospeciale şi trei autoscări.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.