Un incendiu a izbucnit, luni seară, la etajul al treilea al unui centru comercial din Târgu Mureş, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru stingerea acestuia. Aproximativ 20 de persoane care se aflau la o sală de sport situată la etajul al doilea au fost evacuate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - ”Din interiorul clădirii, de la etajul 2 se evacuează în acest moment aproximativ 20 de persoane care se aflau la o sală de sport. Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, a transmis ISU Mureş.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Pompierii din Târgu Mureş au fost solicitaţi să intervină, luni seară, în urma izbucnirii unui incendiu în incinta unui centru comercial situat în Piaţa Victoriei din municipiu.
 
Acolo au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.
 
”Incendiul a fost localizat la nivelul etajului 3 al complexului, unde au fost semnalate degajări de fum. Din fericire, incendiul a fost lichidat, fiind limitată extinderea acestuia. Sistemul automat de stingere al complexului s-a activat, contribuind la limitarea efectelor incendiului”, a transmis ISU Mureş.
 
Pompierii acţionează pentru decopertarea tavanului şi cercetarea zonei afectate, pentru identificarea eventualelor focare ascunse.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.