Pompierii din Bucureşti intervin, marţi seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un centru comercial din Sectorul 4. Au fost evacuate persoanele din cinema, singurele care se mai aflau în interior.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”În acest moment incendiul este lichidat”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov. 

Sursa citată a precizat că în urma evenimentului nu au rezultat victime.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un centru comercial situat pe Calea Văcăreşti, sector 4. Incendiul se manifestă cu degajări de fum la un motor al sistemului ventilaţie şi la 2 mp din izolaţie”, a anunţat, marţi seară, ISU Bucureşti-Ilfov.

Sursa citată a precizat că zona comercială şi de alimentaţie publică a centrului comercial era deja închisă în momentul producerii evenimentului, fără vizitatori la acel moment.

”Au fost evacuate persoanele care se aflau în zona de cinema. Intervin 5 autospeciale de stingere, o autospecială de interventie si salvare de la înălţime, o autospecială de decarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi 1 ambulanţă SMURD”, a mai transmis sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.