ISU Dobrogea a anunţat miercuri după-amiază un incendiu la Rafinăria Petromidia, la instalaţia de distilare a motorinei. Peste 150 de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului. Pentru locuitorii din Năvodari a fost trimis un mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum, iar verificările făcute de echipajul CBRN la faţa locului nu au arătat valori peste limita normală, care ar putea pune în pericol populaţia. Un pompier a fost rănit la un picior în timpul intervenţiei, fiind transportat la spital. Incendiul a fost stins şi nu se mai degajă fum în atmosferă, dar se acţionează în continuare pentru golirea şi răcirea instalaţiei. După lichidarea incendiului, o autospecială a ISU a rămas pentru supraveghere, alături de operatorul privat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Peste 150 de pompieri salvatori au intervenit pentru stingerea incendiului de la Rafinăria Petromidia, în condiţii extreme/ După lichidarea incendiului, o autospecială a ISU a rămas pentru supraveghere, alături de operatorul privat - FOTO
CITEȘTE ȘI Garda de Mediu: Incendiul de la Rafinăria Petromida a fost stins şi se intervine pentru răcirea instalaţiei/ Nu se mai degajă fum în atmosferă

UPDATE - Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica, a anunţat că un pompier a fost rănit în timpul intervenţiei de stingere a incendiului de la Rafinăria Petromidia. 

“ Avem un coleg care prezintă traumatisme la picior şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa de un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa. De asemenea, a mai fost evaluată o persoană la faţa locului, dar, din fericire, nu a necesitat transportul la spital”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU.

UPDATE - Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica, a declarat că trei angajaţi care s-ar fi aflat în zona exploziei au reuşit să se evacueze în timp util. 

“Intervin peste 70 de pompieri din cadrul ISU Dobrogea al judeţului Constanţa. Din fericire, până la această oră nu au fost identificate victime. Avem informaţii că au fost trei angajaţi pe instalaţia de hidrocracat care, din fericire, se pare că s-au autoevacuat atunci când a avut loc explozia. Intervenim momentan cu nouă autospeciale de stingere, cu autospeciala de transport victime multiple, un echipaj CBRN, cinci ambulanţe SMURD, opt ambulanţe SAJ şi două autoscări plus echipajele de pompieri din cadrul rafinăriei. Din ordinul inspectorului general de la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost dispuse ca măsuri suplimentare să ne vină în ajutor alte nouă autospeciale de stingere de la judeţele Bucureşti – Ilfov, Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa. De la Bucureşti – Ilfov vom avea în sprijin şi patru roboţi de stingere care au intrat recent în dotarea inspectoratului”, a declarat Ana Maria Stoica.
Ea a mai precizat că a fost emis un mesaj Ro-Alert pentru locuitorii din Năvodari. 
“În jurul orei 15.44 a fost emis un mesaj Ro-Alert pe raza localităţii Năvodari, din cauza degajărilor mari de fum care se manifestau. Echipajul CBRN a efectuat măsurători la faţa locului iar până la această oră nu au fost identificate măsuri peste limita normală care ar putea pune în pericol populaţia. (…) Intervenţia este una foarte dificilă, din cauza locaţiei care este una foarte periculoasă. Colegii mei se focalizează pe localizarea şi lichidarea incendiului după ce au fost făcute căutări de victime. Misiunea este una în dinamică la această oră”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

UPDATE - ISU a mai transmis că nu ar fi persoane rănite în urma incendiului de la Rafinăria Petromidia. 

De asemenea ISU Dobrogea a precizat că la misiunea de stingere a incendiului participă şi o autospecială transport roboţi din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov. 
“Acest mijloc performant de intervenţie a intrat de curând în dotarea IGSU, iar datorită multiplelor caracteristici  deţinute asigură, pe lângă eficienţa intervenţiei, protecţia echipajelor operative in misiuni complexe. Autospecialele au în componenţă patru roboţi (două cu motoare electrice şi două cu motoare termice) şi sunt destinate intervenţiei rapide în cazul incendiilor de mari proporţii înregistrate la obiective şi platforme industriale, fixe şi mobile, precum şi în zone comerciale (cu potenţial de explozie), în spaţii închise sau deschise (contaminate chimic, biologic şi nuclear), cu risc ridicat de producere a accidentelor sau contaminării personalului”, a mai transmis ISU Dobrogea.
Sursa citată a menţionat că roboţii pot îndeplini misiuni de stingere a incendiilor, de evacuare a fumului şi a gazelor, de observare, iluminare a zonelor de acţiune, transport echipamente şi persoane rănite, analiză a mediului afectat cu ajutorul senzorilor şi transmiterea informaţiilor despre acesta către un monitor, colectarea şi transmiterea imaginilor foto şi video atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, detecţie chimică şi nucleară, precum şi eliberarea căilor de acces prin spargere/împingere, tractare/remorcare.

UPDATE - Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflată în proximitatea zonei de manifestare, a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

UPDATE - “Intervenim la acest moment cu nouă autospeciale de stingere, cinci ambulanţe SMURD, trei ambulanţe din cadrul SAJ, două autoscări. A fost activat Planul Roşu. Ne vin în sprijin alte cinci autospecialele de la Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea”, a declarat Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Ea a menţionat că incendiul se manifestă cu degajări mari de fum. 
“La nivelul judeţului Constanţa a fost crescută capacitatea operaţională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere”, a precizat Ana Maria Stoica.
Fumul de la Rafinăria Petromidia poate fi văzut şi de pe plajele din Mamaia şi Năvodari.

UPDATE - ”Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, la instalaţia de distilare a motorinei, iar pentru gestionarea cu eficienţă a misiunii de stingere, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Totodată, la nivelul judeţului Constanţa a fost crescută capacitatea operaţională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere”, anunţă IGSU.

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, din ordinul inspectorului general al IGSU, forţele  din teren vor fi suplimentate cu 9 autospeciale de stingere, respectiv 2 din judeţul Călăraşi, 2 din judeţul Ialomiţa, 1 din judeţul Tulcea şi 4 de la ISU BIF. 

ŞTIREA INIŢIALĂ - Conform ISU, către Petromidia se deplasează mai multe achipaje de intervenţie.

”Un incendiu a izbucnit la Rafinăria Petromidia, miercuri după amiază, iar pompierii se deplasează la faţa locului. Deocamdată nu sunt cunoscute alte informaţii despre ce s-a petrecut la Rafinăria Petromidia”, transmite ISU.

Localnicii vorbesc despre faptul că a fost auzită o explozie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.