Un puternic incendiu a izbucnit, joi seară, la un bloc din Constanţa, pompierii intervenind cu mai multe echipaje.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: “Prin apel unic de urgenţă 112 am fost anunţaţi de un incendiu care a izbucnit la acest bloc din municipiul Constanţa. Încă din primele momente au fost alocate opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări şi autoplatformă, două autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, precum şi mai multe ambulanţă SMURD B2. Aproximativ 20 de persoane care locuiau în imobil s-au autoevacuat, iar pompierii militari au evacuat aproximativ 40 de persoane. Nu sunt victime, nu sunt persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Oana Manoilă.

Ea a precizat că în urma incendiului au ars terasa de vară a blocului, o construcţie improvizată, pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi.
 
Cauza incendiului urmează să fie stabilită de către pompieri.
 
Intervenţia acestora a durat mai bine de o oră.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ISU Constanţa intervine, joi seară, pentru localizarea şi stingerea unui incendiu care se manifestă la acoperişul unui bloc turn din Constanţa.

Incendiul s-a extins pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, iar flăcările se văd de la mare depărtare.

La faţa locului au fost trimise mai multe autospeciale, misiunea fiind în dinamică.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, 37 de persoane au fost evacuate de pompieri, iar multe altele s-au autoevacuat. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.