Un incendiu a izbucnit joi dimineaţă la un bloc din municipiul Craiova, iar mai multe autospeciale intervin pentru stingerea focului. Flăcările au cuprins mansarda unui bloc în forma literei U, fiind însă localizate de pompieri. Circa 50 de persoane au ieşit din imobil, două au suferit atacuri de panică, iar un bărbat a ajuns la spital cu arsuri la mâini.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
UPDATE - ISU Dolj a precizat că aproximativ 50 de persoane au ieşit din bloc în urma incendiului.
 
Focul se manifestă la un bloc în forma literei U, la mansarda acestui imobil. Pompierii au reuşit să localizeze incendiul şi acţionează pentru stingerea acestuia. 
 
De asemenea, două persoane au suferit atac de panică, iar un bărbat a ajuns la spital cu arsuri la mâini. 
 
La locul incendiului intervin zece autospeciale cu apă şi spumă, trei autoscări, un echipaj de descarcerare. De asemenea, sunt prezente două echipaje SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit la un bloc de locuinţe din cartierul Craioviţa din Craiova.
 
La faţa locului s-au deplasat cinci autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, un echipaj SMURD.
 
De asemenea, la incendiu va fi trimisă şi o autospecială de lucru la înălţime. 
 
Intervenţia pompierilor este în plină desfăşurare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.