Un cetăţean chinez a fost găsit mort în apropierea unui bloc din Dobroeşti, judeţul Ilfov, cu răni în zona capului, afirmau surse judiciare. Poliţiştii fac cercetări în acest caz. IPJ Ilfov a precizat că bărbatul de 65 de ani era căzut pe trotuar, cu urme de sânge în zona nasului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - ”La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 14:16, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe trotuarul din dreptul unui bloc, de pe strada Stejarului din Dobroeşti, se află o persoană căzută, care prezintă urme de sânge în zona nasului”, a transmis IPJ Ilfov.
 
Poliţiştii oraşului Pantelimon, ajunşi acolo, au stabilit că este vorba despre un cetăţean chinez, în vârstă de 65 de ani.
 
Acolo s-a deplasat şi un echipaj medical, care a făcut manevre de resuscitare, însă, ulterior, a declarat decesul victimei.
 
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit surselor judiciare, bărbatul, cetăţean chinez, a fost găsit mort pe trotuarul din curtea unui bloc din Dobroeşti, fiind anunţată Poliţia, care a început cercetări.
 
Bărbatul avea leziuni la cap.
 
El ar fi locuit singur, în imobilul din apropierea locului unde a fost găsit.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.