Un adolescent în vârstă de 16 ani din judeţul Harghita a fost dat dispărut, după ce a plecat la pescuit şi nu s-a mai întors. El a fost căutat şi în amenajarea hidrotehnică de la baza lacului de acumulare Zetea. În urma căutărilor, adolescentul a fost găsit decedat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: ”În urma căutărilor, tânărul a fost găsit şi scos la suprafaţă, însă, din nefericire, decedat”, au transmis autorităţile din Harghita. 
 
ŞTIRE INIŢIALĂ: Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Harghita au anunţat că poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Odorheiu Secuiesc au fost sesizaţi, duminică seară, cu privire la faptul că Abran Balint, de 16 ani, din localitatea Izvoare în aceeaşi zi, la pescuit pe malul râului Târnava şi nu a mai revenit la domiciliu.
 
El era îmbrăcat cu o geacă cu glugă de culoare neagră, pantaloni negri, bocanci negri, bluză de culoare verde.
 
Adolescentul are aproximativ 160 de centimetri, ochi căprui, 60 - 65 kilograme, constituţie atletică, păr negru.
 
 
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să-l caute pe adolescent în amenajarea hidrotehnică de la baza lacului de acumulare Zetea. 
 
”La faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială complexă de primă intervenţie şi o barcă. A fost alertat şi Serviciul Salvamont Od.Secuiesc, care se va deplasa cu personal scafandru”, au precizat pompierii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.