Un accident în care au fost impolicate trei maşini s-a produs, duminică, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, traficul fiind oprit pe banda a doua.
UPDATE: ISU Giurgiu a transmis că două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului.
”La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Gărzii de Intervenţie Roata de Jos cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ. Femeia însărcinată, în vârstă de 34 de ani, a fost preluată de paramedici şi transportată la un spital din capitală. O altă femeie, în vârstă de 29 de ani, a ajuns la spital cu ambulanţa SAJ”, au precizat reprezentantanţii ISU Giurgiu.
Potrivit acestora, evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre Capitală.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor şi au acţionat pentru sablarea părţii carosabile.
Cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Centrul Infotrafic anunţă că, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 44, în zona localităţii Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule.
”Potrivit primelor date, o femeie însărcinată acuză dureri, urmând să fie evaluată medical la faţa locului”, a transmis sursa citată.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Traficul rutier este oprit pe banda a doua, circulându-se pe banda de urgenţă şi pe prima bandă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.