Fostul ministru Daniel Chiţoiu, lider ALDE, este urmărit penal în dosarul accidentului în care a fost implicat la sfârşitul anului trecut şi care s-a soldat cu decesul a două persoane. Chiţoiu s-a aflat joi la Parchetul Tribunalului Argeş, pentru a fi audiat, însă a refuzat să facă declaraţii. El a negat, la ieşirea de la audieri, că ar fi vorbit la telefon în timp ce se afla la volan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ”S-a început urmărirea penală în cazul domnului Daniel Chiţoiu. Dânsul s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie”, a declarat pentru News.ro Cătălin Arsene, procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

”În cauza aflată în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în legătură cu evenimentul rutier ce a avut loc în data de 26.12.2019, în jurul orei 12:10, pe DN7, în apropierea localităţii Zamfireşti, jud. Argeş, procuror din cadrul acestei unităţi de parchet a dispus, la data de 06.01.2020, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de numitul Chiţoiu Daniel cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, acesta dobândind calitatea de suspect în cauză”, anunţă Parchetul.
 
Conform unui comunicat al Parchetului Tribunalului Argeş, acestuia -au fost aduse acestuia la cunoştinţă calitatea de suspect, drepturile şi obligaţiile procesuale, în prezenţa apărătorului său ales.
 
UPDATE - Daniel Chiţoiu a plecat de la sediul Parchetului Tribunalului Argeş după aproximativ 15 minute, el spunând că a participat la acte procedurale.

Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, el a negat că ar fi vorbit la telefon în momentul producerii accidentului.

De asemenea, a precizat că nu a luat legătura cu familia victimelor.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Daniel Chiţoiu a refuzat să facă declaraţii la sosire.

În 26 decembrie, Chiţoiu a fost implicat într-un accident pe DN7, în judeţul Argeş, în zona localităţii Zamfireşti, maşina sa pătrunzând pe contrasens şi cionindu-se cu o maşină condusă de un bărbat de 82 de ani, care a murit pe loc. Soţia bărbatului a decedat ulterior, la spital. Oaltă persoană aflată în autovehicul a fost rănită.

Şi fostul ministru a fost internat în spital, deşi imediat după accident a fost fotografiat mergând alături de poliţist, fără a părea să aibă o problemă medicală. Internarea în spital este şi motivul pentru care audierea sa a fost amânată, aceasta fiind prima dată când apare în faţa anchetatorilor. Chiţoiu a fost externat în 2 ianuarie.

Iniţial, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, însă ulterior a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, având în vedere ”intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.