Fata de 13 ani din judeţul Cluj dată dispărută luni şi tânărul de 27 de ani care ar fi răpit-o au fost găsiţi,

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Minora de 13 ani şi bărbatul de 27 de ani au fost găsiţi. În acest moment sunt audiaţi de poliţişti”, a anunţat marţi dimineaţă IPJ Cluj.

”La data de  22 octombrie 2019,  în jurul  orei  01:00, în urma investigaţiilor efectuate a fost depistată minora în vârstă de 13 ani. Aceasta era însoţită de bărbatul în preajma căruia a fost văzută ultima dată. Sute de poliţişti, jandarmi şi voluntari au acţionat în această perioadă pentru găsirea minorei în vârstă de 13 ani a cărei dispariţie a fost semnalată la data de 20 octombrie a.c.. În urma investigaţiilor şi a căutărilor de amploare, în noaptea de 21/22 octombrie minora a fost găsită în extravilanul localităţii Cristurel, comuna Aşchileu. Aceasta era însoţită de bărbatul în preajma căruia a fost văzută ultima dată. Minora nu prezenta urme vizibile de violenţă, iar conform primelor investigaţii aceasta ar fi lipsit de acasă pe fondul unei relaţii tensionate în familie”, anunţă Poliţia.

În cauză a fost informată Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Copilului, iar minora a fost internată la un centru de primire a copilului în regim de urgenţă.

”Bărbatul în vârstă de 27 de ani, rudă a minorei, a fost audiat cu privire la cele întâmplate. În cauză se continuă cercetările pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de dispariţia minorei, sub coordonarea unităţii de parchet”, precizează poliţiştii.

Poliţiştii au emis luni  o alertă în sistemul "Alertă răpire copil" în cazul fetei de 13 ani din comuna Vultureni, judeţul Cluj, care a plecat de la locuinţa mamei sale duminică şi nu a mai revenit. Oamenii legii au făcut publică şi o fotografie a celui care se presupune că a răpit-o, un tânăr de 27 de ani.

Daria Maria Puica era îmbrăcată cu un tricou cu motive florale, colanţi albi cu negru şi tenişi negri când a dispărut.

Ea are părul şaten, drept, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, iar pe frunte are o cicatrice.

Poliţia a făcut publică şi fotografia suspectului, Marian Cosmin Almas, de 27 de ani. Bărbatul are 170 centimetri, ten măsliniu, constituţie slabă, aproximativ 70-75 kilograme. La momentul plecării cu fata, acesta ar fi purtat îmbrăcăminte sport, posibil trening de culoare verde.

Adolescenta a fost căutată de poliţişti după ce a plecat, duminică, în jurul orei 16.00 de la locuinţa mamei sale din satul Băbuţiu, comuna Vultureni, judeţul Cluj şi nu a mai revenit, a anunţat Poliţia Judeţeană Cluj.

"La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 17.50, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic de Apeluri de Urgenţă 112 despre faptul că minora Puica Daria Maria, în vârstă de 13 ani, din satul Băbuţiu, comuna Vultureni, judeţul Cluj, a plecat de acasă şi nu a mai revenit", indica Poliţia Cluj.

Poliţiştii au început cercetările, stabilind că fata a fost abordată de un bărbat de 27 de ani, rudă cu aceasta, care i-a cerut să îl însoţească, ambii plecând într-o direcţie necunoscută.

"Imediat, au fost mobilizaţi poliţişti din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj şi Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, sprijiniţi de un câine de urmă, care au demarat acţiuni de căutare în zonă", conform Poliţiei Cluj.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.