O explozie s-a produs, luni seară, la o secţie de încărcare butelii din localitatea Ştei, judeţul Bihor, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, IGSU transmiţând că şapte din cei zece muncitori aflaţi în tură au suferit arsuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), primele informaţii arătau că 10 persoane ar fi suferit arsuri corporale de gradele I şi II.

"La acest moment, se evaluează persoanele surprinse. Şapte dintre cele 10 persoane (salariaţi aflaţi în tura de serviciu) sunt afectate de acest incident (prezintă arsuri)", arată IGSU.

Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, în judeţ a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului.

Salvatorii intervin cu 5 ambulanţe SMURD şi o autospecială de transport victime multiple. În sprijinul militarilor, la locul intervenţiei s-au deplasat şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.