Un cetăţean englez în vârstă de 63 de ani a fost găsit mort în apropierea Bălţii Craioviţa din Craiova, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cauza decesului. Ulterior, anchetatorii aun anunţat că bărbatul s-a sinucis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: Poliţiştii au anunţat că cetăţeanul englez a murit după ce şi-a provocat tăieturi la antebraţul stâng. 

“Decesul bărbatului s-a datorat hemoragiei externe consecinţa unor plăgi tăiate la nivelul antebraţului stâng, leziunile putând fi autoproduse prin tăiere, între acestea şi deces existând legătură directă de cauzalitate. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.

ŞTRIE INIŢIALĂ: Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că un bărbat a fost găsit inconştient în apropierea Bălţii Craioviţa, din municipiul Craiova, iar la faţa locului s-au deplasat echipaje medicale, care au constatat decesul acestuia. 
 
Poliţiştii au reuşit identificarea victimei şi au stabilit că este vorba de un bărbat de 63 de ani, cetăţean englez. 
 
Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.
 
Poliţiştii continuă investigaţiile în acest caz pentru a stabili ce s-a întâmplat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.