Doi copii din Bacău au căzut în râul Bistriţa, fiind alertaţi pompierii. Unul a fost găsit conştient de forţele de intervenţie, iar cel de-al doilea în stop cardio-respirator.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”La data de 14 August, în jurul orei 02.50, o tânăra de 19 ani a observat doi minori care au căzut in albia Insulei de Agrement. Unul dintre minori a fost identificat, având vârsta de 11 ani, din Bacău şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis, duminică, IPJ Bacău. 

Sursa citată a precizat că celălalt minor a decedat la spital, fiindu-i, ulterior, stabilită vârsta şi identitatea, respectiv 13 ani, din mun.Bacău.

Poliţiştii continuă cercetările in acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului. 

UPDATE: În urma intervenţiei, un copil de 13 ani a fost declarat decedat. 

Cel salvat are 10 ani şi a fost transportat la spital. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ISU Bacău a fost alertat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, despre faptul că doi copii este posibil să fi căzut în râul Bistriţa, în municipiul Bacău, în zona Insulei de Agrement.  

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri şi medici.  

”Primul minor (sex masculin 12 ani) a fost găsit de către echipajele de intervenţie, conştient, fiind preluat de ambulanţa SAJ”, a transmis ISU Bacău.  

Cel de-al doilea copil a fost găsit şi scos din apa, fiind inconştient, fiind aplicate manevre de resuscitare.  

Deocamdată, nu s-au stabilit condiţiile în care s-a produs incidentul.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.