Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă seară pe drumul naţional 71, în judeţul Dâmboviţa, unde un autoturism s-a izbit violent de un TIR. Un om a murit iar alţi doi sunt în stop cardio-respirator, echipajele medicale încercând să îi salveze. Încă una dintre victimele accidentului a fost declarată decedată, la scurt timp, iar cel de-al treilea rănit a fost transportat la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
 
UPDATE – Încă una dintre victimele accidentului a fost declarată decedată. Cel de-al treilea rănit a fost transportat la spital.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul a avut loc în localitatea dâmboviţeană Doiceşti, unde un autoturism s-a izbit violent de un autotren. În urma impactului au rezultat trei victime, toate fiind inconştiente în momentul în care echipajele de salvare au ajuns la faţa locului. Două dintre victime au fost scoase din maşină de către echipajul de descarcerare. 
 
Potrivit poliţiştilor, o persoană a murit iar în cazul altor două se fac manevre de resuscitare, la ora transmiterii acestei ştiri. 
 
La locul accidentului au fost mobilizate de urgenţă echipaje de intervenţie de la Detaşamentul Pucioasa cu două autospeciale dintre care una de descarcerare şi o ambulanţă SMURD şi două echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.