Cele două mall-uri din municipiul Râmnicu Vâlcea au fost evacuate, duminică seară, după ce s-a primit un apel la 112 prin care se anunţa că în mall-ul nou din oraş este amplasată o bombă. Aproximativ 2.500 de persoane au fost evacuate din mall-ul nou, iar din celălalt - 300. Verificările la cele două mall-uri din Râmnicu Vâlcea s-au încheiat, duminică seară, fără a fi găsit vreun obiect suspect. Poliţiştii fac cercetări pentru a-l identifica pe autorul ameninţării cu bombă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Verificările la cele două mall-uri din Râmnicu Vâlcea s-au încheiat; poliţiştii fac cercetări pentru a-l identifica pe autorul ameninţării cu bombă

Poliţia Judeţeană Vâlcea a anunţat că, duminică, în jurul orei 19.00, a fost primit un apel pe 112 cu privire la faptul că în mall-ul nou din municipiul Râmnicu Vâlcea este amplasată o bombă.

Poliţişti, jandarmi şi forţe S.R.I. s-au deplasat imediat la ambele mall-uri din municipiu, unde au fost luate măsuri conform procedurilor legale. De asemenea, poliţiştii fac verificări pentru identificarea apelantului.

Persoanele aflate în ambele mall-uri sunt evacuate.

"Aproximativ 300 de persoane evacuate din mall-ul vechi şi 2.500 din mall-ul nou", au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au anunţat că pompierii militari intervin la Shopping City Mall pentru gestionarea unei potenţiale situaţii de urgenţă în urma unui apel de ameninţare cu bombă făcut de un minor la 112. La faţa locului au fost trimise douĂ echipaje (unul de stingere şi o autospecială SMURD) coordonate de inspectorul şef al ISU Vâlcea.

Totodată, au fost prealertate toate forţele de intervenţie ale SAJ Valcea şi SMURD de la celelalte subunităţi pentru a fi pregătite de intervenţie în cazul în care se va impune acest lucru.

"De asemenea, au fost pregătite şi corturile pentru asigurarea condiţiilor necesare acordării primului ajutor in cazul eventualelor victime. În acelaşi timp, în urma primirii apelului, tot personalul din incinta centrului comercial a fost evacuat. La faţa locului se fac verificări pentru a se stabili dacă există sau nu o situaţie care ar putea pune in pericol viaţa persoanelor prezente în zonă", a arătat ISU Vâlcea.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.