Două TIR-uri s-au ciocnit, miercuri dimineaţă, pe Autostrada Bucureşti-Constanţa, în judeşţul Călăraşi, iar unul dintre ele s-a răsturnat. Un bărbat a fost rănit, iar circulaţia în zonă a fost reluată, valorile de trafic fiind uşor ridicate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră a fost reluată în condiţii normale pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 112, în zona localităţii Perişoru, judeţul Călăraşi, unde un ansamblu auto s-a răsturnat pe carosabil, în urma unei coliziuni faţă-spate cu un alt autovehicul”, a transmis Centrul Infotrafic.

Potrivit sursei citate, valorile de trafic sunt uşor ridicate în zonă, pe sensul de mers către Constanţa.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 112, în zona localităţii Perişoru, judeţul Călăraşi, s-a produs o coliziune faţă-spate între 2 ansambluri auto. Unul dintre acestea s-a răsturnat pe carosabil, ocupând banda nr. 2 şi parţial prima bandă ale sensului de mers către Constanţa”, a transmis, miercuri, Centrul Infotrafic.

FOTO - Facebook / Info Trafic A2 şi Constanţa
FOTO - Facebook / Info Trafic A2 şi Constanţa

Sursa citată a precizat că în urma impactului a rezultat rănirea conducătorului acestui vehicul, ce este transportat la spital.

”Traficul rutier se desfăşoară iniţial în banda nr. 2, pentru ocolirea primului ansamblu auto, iar ulterior în banda de urgenţă, pentru ocolirea celui de-al doilea. Se aşteaptă o macara pentru scoaterea vehiculului răsturnat”, a mai transmis sursa citată.

FOTO - Facebook / Info Trafic A2 şi Constanţa
FOTO - Facebook / Info Trafic A2 şi Constanţa

Potrivit poliţiştilor, valorile de trafic sunt uşor ridicate, la faţa locului fiind prezente echipaje de poliţie care dirijează circulaţia.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.