Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate, marţi seară, dintr-un bloc turn din municipiul Buzău, după ce oamenii au început să simtă un miros puternic de gaze, atât în locuinţe, cât şi pe casa scării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: Locatarii au fost lăsaţi să intre în apartamente, după ce măsurătorile au arătat că nu există gaze în atmosferă. Totuşi, furnizarea gazului a fost sistată până când lucrătorii Distrigaz vor verifica branşamentele de pe întreaga scară.

”La locul intervenţiei s-au deplasat două echipaje cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor. Sosiţi la faţa locului, colegii au constatat un miros de gaz, am făcut cercetări în împrejurimi, în subsolul blocului, am evacuat personalul din bloc, aproximativ 100 de persoane. De asemenea, colegii de la Distrigaz şi au făcut măsurători, dar nu au constatat scăpări de gaze. În momentul de faţă alimentarea cu gaze a blocului este oprită însă persoanele s-au reîntors în locuinţe. Se vor face în continuare cercetări pe fiecare etaj iar dacă se va impune blocul nu va avea în această seară alimentarea cu gaz. În cadrul măsurătorilor nici cu aparatul nostru din dotare nici cu cele ale colegilor de la Distrigaz nu s-au identificat scăpări de anumite substanţe nici de gaz, nici de benzină sau altă substanţă", a declarat locotenentul Ionuţ Căşaru de la ISU Buzău.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, sublocotenent Vasile Prahoveanu, oamenii au reclamat la 112 că pe casa scării blocului în care locuiesc, dar şi în case simt miros puternic de gaze.
 
În urma apelului, la faţa locului s-au deplasat echipaje de pompieri, poliţişti şi jandarmi, dar şi muncitori de la societatea de gaze, care verifică de unde provine mirosul. 
 
Conform lui Prahoveanu, toţi locatarii blocului cu 10 etaje, circa 100 de persoane, au fost evacuaţi din locuinţe şi îndepărtaţi din zonă de către jandarmi şi poliţişti.
 
La ora transmiterii acestei ştiri, muncitorii de la firma de gaze verifică fiecare apartament pentru a stabili de unde provine mirosul şi ce măsuri trebuie să dispună pentru evitarea pericolelor. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.