Pompierii au intervenit, duminică seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă din comuna Râmnicelu. În interior a fost găsită o femeie de 81 de ani, carbonizată.
UPDATE: Pompierii au anunţat că, în interiorul locuiţei a fost identificată o victimă carbonizată.
Este vorba despre o femeie de 81 ani.
Între timp, incendiul a fost lichidat.
Pompierii împreună cu poliţiştii vor demara o anchetă pentru a stabilit cauzele şi condiţiile producerii incendiului.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Două autospeciale ale Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Sărat intervin, duminică seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din comuna Râmnicelu.
La sosirea echipajelor, focul se manifesta generalizat pe întreaga casă, pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi.
Potrivit ISU Buzău, există posibilitatea ca o femeie să fie surprinsă în interior, iar pompierii încearcă pătrunderea în locuinţă, în paralel cu intervenţia pentru localizarea şi lichidarea incendiului.




























