Cinci persoane care se plimbau cu o hidrobicicletă pe lacul Balta Albă, din judeţul Buzău, au fost surprinse, duminică, de o furtună violentă, localitatea fiind sub atenţionare cod portocaliu emisă de meteorologi. Ambarcaţiunea a fost dusă de curenţii puternici pe celălalt mal al lacului, cele cinci persoane fiind salvate în urma intervenţiei SVSU Balta Albă şi a localnicilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 20:05 - Buzău: Cele cinci persoane surprinse de o furtună puternică, în timp ce se plimbau cu o hidrobicicletă pe lacul Balta Albă, au fost salvate

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, ambarcaţiunea în care se aflau cele cinci persoane a fost luată de curenţii puternici şi dusă pe malul celălalt al lacului Balta Albă.

Acolo, cei cinci oameni au fost ajutaţi de membrii SVSU Balta Albă şi de localnici şi au fost predaţi paramedicilor SMURD pentru evaluare.

Oamenii au fost surprinşi de vijelie pe o hidrobicicletă. În zonă plouă puternic, iar vântul suflă cu putere.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Vasile Prahoveanu, a precizat că mai multe persoane au fost surprinse de vijelie pe o hidrobicicletă. În zonă plouă puternic, iar vântul suflă cu putere.

Acolo au fost mobilizate mai multe echipaje de pompieri de la Râmnicu Sărat, care încearcă să salveze persoanele respective. 

În drumul lor spre misiunea de salvare a persoanelor surprinse de vijelie pe lacul de la Balta Albă, pompierii de la Detaşamentul Râmnicu Sărat au îndepărtat  şi un copac doborât de furtună pe DN 22, care bloca circulaţia.

Până la ora 19.20, a fost cod portocaliu (iniţial meteorologii au emis Cod roşu) în Puieşti, Râmnicelu, Balta Albă, Ghergheasa, Boldu, Vâlcelele, fenomenele prognozate fiind vijelie, grindină de dimensiuni medii, averse torenţiale ce vor cumula 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice.

Totodată, a fost emisă o avertizare Cod portocaliu, până la ora 20.00, care vizează localităţile Pogoanele, Padina, Luciu, Brădeanu, Scutelnici, Largu, unde se vor semnala vijelii, grindină de dimensiuni medii, averse torenţiale ce vor cumula 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.