Pompierii din Brăila au intervenit luni dimineaţă pentru stingerea unui incendiu la ferma Romsoci din Tichileşti, unde erau 35 000 de porci, înainte de confirmarea pestei porcine africane. După confirmarea bolii, în fermă a început acţiunea de sacrificare a porcilor. Pompierii au reuşit să stingă incendiul care cuprinsese o hală a fermei, aproximativ 1700 de porci murind asfixiaţi sau arşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, colonel Ştefan Stoian, focul care cuprinsese una dintre halele fermei de la Tichileşti a fost lichidat, însă pompierii rămân la locul incendiului pentru a nu apărea noi focare.

Misiunea de stingere a focului a fost extrem de dificilă din cauza suprafeţei mari care a ars si a posiblităţii ca acoperişul clădirii să se prăbuşească.

Iniţial, reprezentanţii ISU Braila au anunţat că aproximativ 10.000 de porci sunt în ferma cuprinsă de foc. Însă ulterior, în urma cercetărilor, s-a stabilit că este vorba despre 2.500. Aproximativ 1.700 au murit prin asfixiere sau ardere, restul fiind salvaţi de pompieri şi de muncitori ai fermei de la Tichileşti.

Cauza incendiului urmează a fi stabilită.

De asemenea, poliţia a demarat o anchetă şi a întocmit dosar penal.

La ferma de la Tichileşti erau 35.000 de porci, însă după confirmarea pestei porcine africane, toate animalele trebuie ucise, acţiunea de sacrificare fiind în curs de desfăşurare

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, un paznic a anunţat luni dimineaţă un incendiu la o fermă din Tichileşti.

Trei maşini de intervenţie s-au deplasat la locul incendiului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.