Un bărbat de 36 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar fi ameninţat cu moartea un medic de la Institutul ”Marius Nasta” din Bucureşti. Bărbatul a sunat pe telefonul unităţii medicale şi a adresat ameninţări medicului, supărat că sora sa a decedat în unitatea medicală. Ancheta a arătat că el chiar intenţiona să se deplaseze la unitatea medicală pentru a-şi pune în aplicare planul.
UPDATE: ”În data de 5 martie, unul din medicii Institutului a fost căutat la telefon şi ameninţat cu moartea de către un individ care se pretindea fratele unei paciente de 32 de ani care a decedat pe 1 martie în Institutut din cauza unei afecţiuni severe suprapuse pe un istoric medical încărcat. Medicul ameninţat a sesizat Poliţia, care a luat măsuri pentru identificarea şi contactarea persoanei care a făcut astfel de ameninţări”, au transmis, sâmbătă, oficialii Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.
Aceştia au transmis condoleanţe familiei îndoliate.
”Mulţumim Secţiei 18 Poliţie pentru suport şi intervenţia promptă. Mulţumim Colegiului Medicilor din România pentru implicarea în cazurile de agresiune faţă de medici prin oferirea de suport şi asistenţă juridică la nevoie. Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta rămâne dedicat misiunii sale de ingirjire a tuturor pacienţilor, prin profesioniştii dedicaţi pe care îi are”, se mai arată în mesajul transmis de reprezentanţii spitalului.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”La data de 6 martie 2026, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 18 Poliţie au reţinut un bărbat, în vârstă de 36 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de ameninţare”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Capitalei.
Ancheta a fost demarată joi, în jurul orei 12:35, când poliţişti din cadrul Secţiei 18 Poliţie au fost sesizaţi, prin plângere penală, de către o femeie, în vârstă de 49 de ani, medic în cadrul Institutului ”Marius Nasta”. Femeia a reclamat că, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi fost ameninţată telefonic cu acte de violenţă, inclusiv cu moartea.
”Din verificările efectuate a reieşit faptul că apelul ar fi fost efectuat de către un bărbat care s-ar fi recomandat ca fiind fratele unei paciente, ce ar fi decedat anterior, ca urmare a unor afecţiuni de care suferea şi implicit, insuficienţă cardiacă. În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate cu operativitate de către poliţişti, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a mai precizat Poliţia.
Potricit anchetatorilor, din cercetări au rezultat indicii potrivit cărora acesta ar fi intenţionat să se deplaseze la unitatea medicală, pentru a pune în aplicare ameninţările proferate.
La data de 6 martie 2026, organele de cercetare penală din cadrul Secţiei 18 Poliţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.
Brbatul urmează să fie prezentat sâmbătă procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.




























