UPDATE - Bacău: Peste 40 de copii din Căiuţi acuză stare de rău, având simptome de toxiinfecţie alimentară/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

UPDATE - Bacău: Peste 40 de copii din Căiuţi acuză stare de rău, având simptome de toxiinfecţie alimentară/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

Un număr de 44 de copii cu vârste între 6 şi 14 ani din localitatea Căiuţi, judeţul Bacău, acuză stare de rău, având simptome de toxinfecţie alimentară. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie.

UPDATE - ”Până la acest moment, 44 persoane se află la spital, dintre care 34 la CPU Oneşti şi 10 la UPU Bacău”, a anunţat ISU Bacău.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit ISU Bacău, în localitatea Căiuţi este un posibil focar de toxiinfecţie alimentară, mai mulţi copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani acuzând stare de rău.
 
Pentru gestionarea situaţiei, la nivelul judeţului Bacău a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
 
”Până la acest moment, 20 de copii s-au prezentat la CPU Oneşti, iar 16 copii au fost evaluaţi la dispensarul din comuna Căiuţi, unde a fost constituit un Punct Medical Avansat, în vederea triajului şi evaluării medicale. La faţa locului se află personal medical, iar apelurile prin 112 continuă să fie primite şi evaluate”, a precizat sursa cita.
 
La misiune participă forţe şi mijloace din cadrul ISU Bacău şi SAJ, respectiv 5 ambulanţe SMURD, 2 autospeciale pentru transport victime multiple şi 6 echipaje SAJ, urmând ca intervenţia să fie adaptată în funcţie de evoluţia situaţiei.
 
Pentru gestionarea eficientă a situaţiei şi suplimentarea capacităţii de intervenţie, în sprijinul forţelor din judeţul Bacău a fost trimisă o autospecială pentru transport victime multipleşi un microbuz din cadrul ISU Vrancea.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră