O alertă de securitate a fost emisă sâmbătă pe Aeroportul Henri Coandă. Cei 87 de pasageri ai unei curse KLM cu destinaţia Amsterdam au fost debarcaţi şi se află în Salonul oficial al aeroportului. Ulterior, după verificările făcute de SRI, apelul care anunţa că la bordul aeronavei se află o bombă s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Pasagerii vor rămâne în această noapte în Bucureşti şi vor pleca duminică spre Amsterdam, conform precizărilor făcute de KLM

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE -  Cu privire la zborul KL 1376, ce urma să decoleze în această seară de pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, cu destinaţia Amsterdam-Schiphol, echipa KLM România FACE următoarele precizări:  
-aeronava Boeing 737-700 a fost menţinută la sol din cauza unei ameninţări cu bombă 
-pasagerii şi echipajul au fost debarcaţi în deplină siguranţă 
-în urma investigaţiilor realizate de autorităţile locale, ameninţarea s-a dovedit a fi falsă 
-pasagerii care urmau să plece spre Amsterdam vor fi cazaţi gratuit la hotel în această seară şi îşi vor continuă călătoria în cursul zilei de mâine 
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Confirm o alerta de securitate pe Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă” Bucureşti, la o cursă KLM spre Amsterdam. Pasagerii au fost debarcaţi şi aşteaptă în Salonul Oficial al aeropportului reluarea călătoriei”, a transmis purtătorul de cuvând al aeroportului, ValentinIordache.
 
El a spus că nu deţine şi nu poate da alte detalii, nefiind abilitat să discute pe teme de securitate.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.