Un bărbat a murit, joi seară, după ce motocicleta pe care o conducea s-a ciocnit cu un autoturism, pe bulevardul Libertăţii din Bucureşti. Motociclistului i s-au făcut manevre de resuscitare, dar fără rezultat. Victima era poliţist la Brigada Rutieră şi se afla în timpul liber.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Potrivit lui Bogdan Bănică, preşedinte executiv al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, pe motocicletă se afla un poliţist de la Brigada Rutieră, în vârstă de 30 de ani.

"Ionuţ era în timpul liber şi, în timp ce conducea o motocicletă BMW, a pierdut controlul acesteia şi a intrat în impact frontal cu un autoturism care circula din sens opus", a arătat Bănică.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
ŞTIREA INIŢIALĂ - Brigada Rutiera anunţă că a fost sesizată, puţin înainte de ora 19.00, prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Libertăţii.
 
"Conducătorul unui autovehicul care circula pe bd.Libertăţii dinspre bd. Unirii a intrat în coliziune cu un motociclist. În urma accidentului rutier a rezultat decesul motociclistului după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare", arată sursa citată.
 
În prezent, se face cercetarea la fata locului în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului rutier.
 
Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.
 
Traficul în zona producerii accidentului este restricţionat pe durata cercetărilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.