Unsprezece arme deţinute ilegal şi 300 de cartuşe au fost descoperite de poliţiştii români la începutul lunii noiembrie, în cadrul unei acţiuni desfăşurate la nivel european pentru prevenirea şi combaterea traficului de arme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei, Poliţia Română a coordonat o operaţiune la nivel european, pentru prevenirea şi combaterea traficului cu arme, în special a celor de alarmare şi semnalizare provenite din Turcia.

Astfel, în perioada 2 – 11 noiembrie, Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a organizat şi condus Operaţiunea BOSPHORUS, sub egida EMPACT (Platforma Multidisciplinară Europeană împotriva Ameninţărilor Infracţionale).

La acţiune au participat 24 de state europene (Albania, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Macedonia de Nord, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia şi Marea Britanie), care au beneficiat de sprijinul instituţiilor şi agenţiilor europene de aplicare a legii (Comisia Europeană, EFE-Grupul Experţilor Europeni în Arme de Foc, Eurojust şi Europol).

Cu sprijinul Europol, autorităţile implicate au obţinut date referitoare la operaţiunile comerciale cu arme, efectuate pe parcursul anilor anteriori, astfel încât să poată fi realizate investigaţii şi activităţi specifice de verificare la nivelul fiecărui stat implicat în operaţiune.

Astfel, în perioada 2-11 noiembrie, au fost desfăşurate acţiuni comune, pe parcursul cărora poliţiştii din România, Portugalia, Albania şi Grecia au făcut 81 de percheziţii domiciliare şi verificări individuale, care au condus la 11 arestări, precum şi la indisponibilizări de bunuri deţinute ilegal.

“Astfel, în aceste ţări, au fost ridicate, în total, 191 de arme, peste 3.700 de cartuşe, droguri (canabis şi cocaină), ţigări netimbrate, un autovehicul, articole pirotehnice şi documente de identitate false. În România, au fost efectuate 21 de percheziţii şi 14 controale, au fost indisponibilizate 11 arme şi peste 300 de cartuşe”, se arată în comunicatul IGP.

Sursa citată menţionează că anterior desfăşurării acţiunii, statele participante au desfăşurat activităţi şi investigaţii, care au condus la indisponibilizarea a 1.585 de arme. În România, au fost indisponibilizate 61 de arme şi 485 de cartuşe.

Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., în calitate de lider al activităţii, a coordonat operaţiunea, cu sprijinul Bulgariei, Spaniei şi Europol.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui flux operaţional, prin care au fost verificate încrucişat date şi informaţii operative, fiind analizate tranzacţii cu arme realizate de la armurieri din Bulgaria.

Europol a sprijinit operaţiunea prin schimbul de date şi informaţii, precum şi prin realizarea fluxului de comunicare în timp real între participanţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.