Un poliţist rutier pe motocicletă a fost rănit, luni după-amiază, într-un accident produs în zona intersecţiei Calea Călăraşi-strada Agricultori din Bucureşti. El a fost transportat la spital. Traficul în zonă este dirijat de poliţiştii rutieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Accidentul a avut loc în jurul orei 14.00, în zona intersecţiei Calea Călăraşi-strada Agricultori.
 
"Conducătorul unui autovehicul care circula pe str. Agricultori a intrat în coliziune cu motociclist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în timpul serviciului. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea poliţistului rutier, care a fost transportat la spital pentru îngrijri medicale", a transmis Brigada Rutieră.
 
Ambii conducători de autovehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero.
 
În prezent se face cercetarea la faţa locului, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului rutier. 
 
"La acest moment circulaţia autovehiculelor se desfăşoară sub îndrumarea poliţiştilor rutieri, iar tramvaiele sunt stocate pe ambele sensuri de deplasare", a precizat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.