Un marinar român aflat la bordul unui pescador în Marea Neagră, care a acuzat probleme medicale, a fost preluat de o şalupă a Gărzii de Coastă din Tulcea şi a fost adus în Portul Midia, iar aici a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi dus la spital pentru îngrijri de specialitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au fost solicitaţi, duminică, de către Autoritatea Navală Română, în urma apelului ISU Tulcea prin serviciul 112, pentru a interveni în preluarea unei persoane cu probleme medicale, aflată la bordul unui pescador sub pavilion românesc, pe Marea Neagră, la patru mile marine de Zaton (est Perişor).

Imediat, poliţiştii de frontieră s-au deplasat în zonă cu o ambarcaţiune rapidă, conform procedurilor specifice în astfel de cazuri.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost preluat de echipajul poliţiei de frontieră şi adus în siguranţă în Portul Midia. Aici a fost aşteptat de un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa şi transportat la spital pentru a fi supus unor investigaţii medicale amănunţite.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.