Un imobil părăsit aflat în curtea în care se află şi sediul filialei judeţene Dolj a Partidului Social Democrat a fost cuprins de flacări, duminică seară. La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii doljeni se află la faţa locului pentru stingerea incendiului.
Apelul a fost preluat de către ofiţerii de la 112 în jurul orei 21.10, pe strada Mihail Kogălniceanu fiind trimise trei autospeciale cu apă şi spumă.
"Este vorba despre un imobil abandonat, unde obişnuiesc să se mai adăpostească oameni ai străzii. La ora aceasta, se intervine pentru lichidarea incendiului, nu ştim încă dacă sunt victime", a declarat Tania Vîlceanu, purtătorul de cuvânt al ISU Oltenia.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În incinta clădirii în care funcţionează sediul PSD, o clădire de patrimoniu, se află şi Biblioteca franceză.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.