Un deţinut s-a sinucis, miercuri, la Penitenciarul Târgu Jiu, el fiind găsit spânzurat în celula sa. Cadrele medicale au făcut manevre de resuscitare, dar fără vreun rezultat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Târgu Jiu, miercuri, în jurul orei 14.00, personalul medical al penitenciarului a intervenit pentru acordarea primului ajutor unui deţinut care s-a spânzurat în camera de deţinere.

Astfel, au fost aplicate manevre de resuscitare până la sosirea echipajului Serviciului de Ambulanţă Târgu Jiu, care a preluat procedura, dar în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul, la ora 15.15.

“În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea familiei persoanei în cauză, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, au mai precizat reprezentanţii Penitenciarului Târgu Jiu.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.