Un copil în vârstă de doi ani a murit, sâmbătă seară, în municipiul Constanţa, după ce a căzut de la etajul al treilea al blocului unde locuia, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a petrecut acest accident.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cadrele medicale au fost anunţate, sâmbătă seară, că un copil în vârstă de doi ani a căzut de la etajul al treilea al unui bloc de pe  Aleea Albăstrelelor, din municipiul Constanţa. Cadrele medicale ajunse la faţa locului nu au mai avut cu ce să intervină şi au constatat decesul copilului.

Poliţiştii constănţeni au început imediat cercetarea la faţa locului pentru a stabili cum s-a petrecut acest accident, la finalizarea anchetei urmând să fie luate măsurile care se impun.

Trupul neînsufleţit al copilului va fi dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.