Un bărbat din judeţul Vâlcea a murit, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa, pompierii reuşind să stingă flăcările după mai mult de şase ore.
Pompierii din Garda Balş au fost alertaţi, sâmbătă seară, în jurul orei 23.00, că în comuna Laloşu, din judeţul Vâlcea, raion de intervenţie al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, o casă a fost cuprinsă de flacări.
La faţa locului au fost trimise două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Vâlcea.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
"În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără şi degajări mari de fum, la locuinţă şi la o anexă aflată în apropiere. În casă a fost găsit proprietarul, în vârstă de 62 de ani, decedat, cu arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului. Pompierii au acţionat mai bine de şase ore pentru stingerea incendiului, locuinţa şi anexa fiind distruse în proporţie de 80 %", se arată într-un comunicat al ISU Olt.
Pompierii au stabilit că incendiu a izbucnit din cauza unor materiale combustibile depozitate în apropierea sobei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.