Un bărbat de 40 de ani a murit, vineri, într-o piscină din Târgu Jiu, iar poliţiştii au declanşat o anchetă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 24 iunie, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112 despre faptul că o persoană ar fi decedat într-o piscină de pe raza municipiului. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, stabilind că un bărbat de 40 de ani, din comuna Bălesti, a fost scos din piscină în stare de inconştienţă”, a transmis, vineri seară, IPJ Gorj.  

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Gorj, care a efectuat manevre de resuscitare persoanei, însă din păcate a fost constatat decesul. 

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. 

”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, au mai transmis poliţiştii.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.