Un bărbat a fost arestat preventiv pentru deţinere de armă letală după ce a uitat într-o cabină de probă dintr-un complex comercial o geantă în care se aflau un pistol cu glonţ şi un încărcător cu 8 cartuşe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În data de  22 iunie 2021,poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au reţinut un bărbat de 36 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în modalitatea deţinerii şi portului fără drept a unei arme letale”, anunţă Poliţia Capitalei.
 
Miercuri, în jurul orei 16:00, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a fost sesizat prin sistemul 112 de către un angajat din cadrul unui complex comercial cu privire la faptul că intr-o cabină de probă a fost  găsită o  geantă în care se afla un pistol. 
 
Din primele verificări la faţa locului a rezultat că arma este una de tip letal, un pistol cu glonţ, iar în aceeaşi geantă se afla şi un încărcător cu 8 cartuşe. 
 
”Au fost declanşate investigaţiile în vederea identificării persoanei care a pierdut sau abandonat geanta în cauză.  A fost identificat şi condus la audieri un bărbat de 36 de ani, acesta negând iniţial că pistolul îi aparţine. A fost dispusă măsura reţinerii, ulterior fiind arestat preventiv.”, precizează poliţiştii.
 Cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.