Circulaţia feroviară pe magistrala de cale ferată 900, între localităţile mehedinţene Drobeta Turnu-Severin şi Gura Văii, a fost întreruptă aproape două ore, după ce un arbore a rupt firul de contact. La faţa locului, au fost trimise mai multe echipe ale CFR Mehedinţi pentru degajarea liniilor de cale ferată. Din cauza incidentului, două trenuri au acumulat întârzieri de aproximativ o oră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Luni după-amiază, în jurul orei 17.00, un arbore care a fost doborât de vânt a rupt în cădere firul de contact, iar la locul incidentului au fost trimise echipe de la CFR pentru remedierea situaţiei.

"Am discutat cu cei de la Transporturi Feroviare şi la faţa locului au fost trimise echipe de la CFR pentru degajarea liniilor de cale ferată şi repararea defecţiunilor. Evenimentul a fost cauzat de un copac rupt de vânt care a căzut pe un fir de contact, deteriorându-l", a precizat agentul de poliţie Mădălina Viziru, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Traficul feroviar a fost reluat după aproape două ore.

Din cauza incidentului, trenurile InterRegio 1691 Bucureşti - Timişoara şi Regio 9508 Orşova - Craiova au acumulat întârzieri de aproximativ o oră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.