Turistul iranian rătăcit luni în Bucegi a fost găsit de salavamontişti, fiind transportat la o bază Salvamont, iar marţi ar urma să fie coborât de pe munte. Bărbatul a urcat cu telecabina, a căzut şi a rămas inconştient, apoi s-a trezit şi a sunat un prieten, căruia i-a spus că nu ştie unde se află.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
”Bărbatul a fost găsit aproape de ora 3, în stare de hipotermie. După ce a primit ingrijirile necesare a fost transportat la Baza Salvamont unde şi-a petrecut restul nopţii. Astăzi, în funcţie de starea lui, urmează a fi evacuat de pe munte”, a anunţat marţi dimineaţă Salvamont Buşteni.
 
Cincisprezece salvatori montani de la formaţiunile Salvamont Buşteni, Prahova şi Dâmboviţa au participat la acţiunea de căutare a turistului, de  luni, la ora 16:30.
 
”Bărbatul de 53 de ani din Iran a urcat de dimineaţă cu telecabina şi a început să se plimbe la întâmplare pentru că nu cunoştea zona şi nu avea niciun obiectiv de atins. Undeva a alunecat pe zăpadă, s-a lovit la cap şi a rămas inconştient. Când s-a trezit era aproape întuneric şi nu ştia unde se află. A sunat un prieten şi i-a povestit tot. Acesta a dat alarma”, au scris, luni seară, salvamontiştii din Buşteni, pe Facebook.
 
Aceştia au anunţat că după ora 21:00 au observat, în zăpadă, o urmă recentă pe care o urmează, sperând că aceasta îi va duce către victima pe care speră să o găsească în viaţă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.