Un turist în vârstă de 39 de ani din Bucureşti a fost amendat cu 3.000 de lei de jandarmii montani după ce a incendiat pajiştea din apropierea Crucii Caraiman, folosind artificii. Incendiul s-a extins repede, dar a fost stins în scurt timp.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Reprezentanţii Jandarmeriei Române au transmis, luni, că incidentul a avut loc în urmă cu o zi.
 
”Jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova au fost informaţi de către un ghid montan despre faptul că o persoană ce făcea parte dintr-un grup de turişti a folosit o artificie pe pajiştea din apropierea Crucii Caraiman, aprinzând iarba uscată din zonă. Din pricina curenţilor de aer şi a vegetaţiei uscate, focul s-a extins imediat, însă cu sprijinul persoanelor din grupul de turişti, acesta a fost stins într-un timp scurt, evitându-se propagarea incendiului în zona Crucii Caraiman”, a arătat sursa citată.
 
FOTO: Jandarmeria
FOTO: Jandarmeria
 
Jandarmii montani au identificat persoana - un turist de 39 de ani, din Bucureşti -, aceasta fiind sancţionată contravenţional cu suma de 3.000 de lei pentru "arderea vegetaţiei pajiştilor fără respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare", în conformitate cu "Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente...".
 
Turiştii sunt sfătuiţi să anunţe jandarmii montani sau să sune la 112 dacă observă vreun început de incendiu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.