Un tânăr a murit duminică seară, în judeţul Tulcea, după ce a furat o autoutilitară, apoi s-a urcat la volan deşi nu avea permis de conducere, iar după câteva sute de metri a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul a avut loc duminică seară, în apropierea localităţii tulcene Teliţa.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, un bărbat în vârstă de 23 de ani din comuna tulceană Valea Nucarilor care se afla la volanul unei autoutilitare a pierdut controlul direcţiei, a ieşit de pe carosabil şi s-a oprit într-un arbore de pe marginea drumului.

În urma impactului, tânărul a murit.

Poliţiştii au stabilit că autoutilitara implicată în accident nu îi aparţinea conducătorului auto, aceasta fiind furată de pe raza localităţii Teliţa. De asemenea, anchetatorii au mai aflat că bărbatul respectiv nu avea permis de conducere.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.