Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. Neavând permis de conducere, a sustras maşina unei cunoştinţe şi a făcut accident rutier, pe DN 22, dar a fugit de la faţa locului. Poliţiştii care l-au găsit pe un câmp din apropiere au constatat că băuse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că,  pe DN 22 s-a produs un accident rutier.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au identificat autoturismul în cauză, conducătorul auto părăsind locul faptei”, a transmis, marţi seară, IPJ Tulcea.

Sursa citată a precizat că, la scurt timp, pe un câmp din apropiere, a fost  identificat şi conducătorul auto în persoana unui bărbat de 25 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0, 39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în urma verificărilor a reieşit faptul că acesta nu deţine permis de conducere, autoturismul fiind sustras de la domiciliul unei cunoştinţe.

”În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto,  care a fost transportat la Spitalul Judeţean Tulcea. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, refuzul de la recoltarea mostrelor biologice de sânge, furt în scop de folosintă, furt calificat , vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului”, a mai transmis sursa citată.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.