Specialiştii estimează că numărul şacalilor din Delta Dunării este între câteva sute şi până la 1.100 şi caută soluţii de limitare a pagubelor produse de aceştia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) au anunţat vineri, că au organizat o întâlnire la care au fost prezenţi crescători de animale din Delta Dunării, specialişti din cadrul Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Delta Dunării (INCDDD), ai Direcţiei Silvice Tulcea şi ai Asociaţiei Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, în cadrul căreia au fost discutate modalităţi de gestionare a speciei de şacal auriu în Delta Dunării.
“Au fost puse în discuţie recomandările prinse în cadrul studiului ştiinţific privind evaluarea speciilor de interes cinegetic din perimetrul R.B.D.D pentru anul 2023, elaborat de către INCDDD şi luarea unor măsuri de limitare a accesului la hrana pentru specia de şacal, în cadrul localităţilor, pentru a evita interacţiunea repetată cu acest mamifer. De asemenea, tot în cadrul recomandărilor au fost menţionate o serie de măsuri care trebuie luate de către crescătorii de animale pentru a reduce riscul de atac asupra efectivului de animale”, au precizat reprezentanţii ARBDD.
Ei au mai precizat că evaluările arată în Delta Dunării sunt până la 1.100 de exemplare de şacali. 
“Tot în cadrul discuţiilor au fost abordate şi modalitatea de evaluare a numărului exemplarelor de şacal în cadrul studiului INCDDD, situat în intervalul de 625-1100 exemplare pentru perimetrul RBDD în anul 2023, precum şi modalităţi tehnice de îmbunătăţire a calităţii evaluărilor”, a menţionat sursa citată.
Totodată, reprezentanţii ARBDD au solicitat ca modalitatea de raportare a daunelor provocate de şacal să fie una cât mai completă, explicând că în prezent sesizările primite privind atacurile şi pagubele invocate sunt limitate ca număr şi au cerut ca acestea să fie transmise de către primării, fermieri, persoane fizice la adresa de email a instituţiei: arbdd@ddbra.ro.
“ARBDD va acţiona conform legislaţiei în vigoare şi va efectua demersuri pentru continuarea acţiunilor de extragere controlată la specia şacal pentru perioada întregului sezon de vânătoare, din luna mai a anului curent până în luna aprilie a anului următor, astfel încât să se poată acţiona eficient mai ales în jurul localităţilor unde se constată, pe baza probelor, daunele provocate de către şacal. 
Pentru a păstra echilibrul între biodiversitate şi populaţia locală din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se vor continua consultările în problematica şacalului auriu, astfel încât R.B.D.D. să constituie un model de dezvoltare a comunităţilor locale în armonie cu mediul natural”, au mai transmis reprezentanţii ARBDD.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.