Patru maşini au fost avariate în Tulcea, după ce şapte copaci au fost doborâţi de vânt. O bucată de acoperiş a fost desprinsă de pe o clădire, iar două beciuri din localitatea Satu Nou au fost inundate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, marţi după amiază, pompierii au fost solicitaţi să intervină la nouă situaţii de urgenţă cauzate de codul portocaliu de vreme rea.

Astfel, Detaşamentul de pompieri Tulcea a acţionat pentru inlăturarea a şapte arbori căzuţi, care au avariat patru autoturisme, în municipiul Tulcea pe străzile Isaccei, Meduzei, Păcii, Prislav, Potcovari, Lac Ciuperca, DN 22(E87)la ieşirea din oraş, dar şi pentru degajarea unor bucăţi de acoperiş desprinse de vânt de pe o clădire.

De asemenea, staţia de pompieri Babadag a acţionat în localitatea Satu Nou, unde două beciuri au fost inundate, apa având aproximativ zece centimetri.

Judeţul Tulcea s-a aflat marţi sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi intervale cu vijelii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.