Un tren de marfă format din 16 vagoane, aparţinând unui operator privat, a deraiat, sâmbătă după-amiază, între staţiile Baniţa şi Merişor, pe secţia de circulaţie Petroşani - Simeria, Regionala Timişoara, iar cei doi mecanici au murit. Accidentul s-ar fi produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare al trenului de marfă. Şase din cele 14 vagoane deraiate au căzut într-o râpă de zece metri. Traficul feroviar în zonă este blocat. Agenţia de Investigare Feroviară (AGIFER) va face o anchetă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Hunedoara: O macara de mare tonaj este aşteptată la Merişor pentru a ridica de pe linia ferată vagoanele deraiate

UPDATE 18.14 - CFR SA: Agenţia de Investigare Feroviară (AGIFER) va face o anchetă pentru a stabili cauzele deraierii trenului privat 

Agenţia de Investigare Feroviară (AGIFER)  va realiza o anchetă privind accidentul de sâmbătă pentru a stabili motivele deraierii trenului privat de marfă, care transporta reziduuri metalice, în urma căruia cei doi mecanici au murit, a declarat sâmbătă pentru News.ro purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, precizând că vagoanele căzute în râpă vor fi ridicate cu două macarale.

"Fiind vorba de un accident feroviar cu pierderi de vieţi omeneşti, doar AFER va investiga acest caz. S-a format deja o comisie de anchetă care s-a deplasat la faţa locului", a declarat sâmbătă pentru News.ro oficialul CFR SA.

În prezent, circulaţia trenurilor în zonă este blocată.

"Pentru trenurile locale, se realizează transbordare auto, cu microbuze şi autobuze, între staţiile Petroşani şi Pui (şi retur) pentru trenurile locale, călătorii fiind preluaţi din aceste staţii de alte trenuri care circulă pe aceleaşi rute", spune Brânzan.

De asemenea, pentru trenurile de lung parcurs (IR) care circulă spre Arad, traficul este redirecţionat pe relaţia Filiaşi - Orşova - Timişoara - Arad, iar cele spre Simeria vor circula până la Petroşani, cu transbordare auto Petroşani - Pui, călătorii fiind apoi preluaţi de alte trenuri care au traseu comun.

Reprezentantul CFR afirmă totodată că două trenuri macarale vor ridica vagoanele răsurnate în râpă şi le vor repune pe şine pe cele deraiate.

"Un tren macara s-a deplasat deja la faţa locului, urmează şi al doilea. Acestea vor ridica vagoanele răsturnate şi pe acelea deraiate. Până nu se eliberează şinele nu putem spune cât de afectată este calea ferată în zonă", adaugă Brânzan.

UPDATE 17:56 - Calea ferată este distrusă pe o lungime de 200 de metri în zona accidentului din Hunedoara, iar trenurile vor circula deviat

Calea ferată este distrusă pe ambele fire, pe o distanţă de 200 de metri, în zona accidentului feroviar care a avut loc, sâmbătă după-amiază, în judeţul Hunedoara, în urma căruia cei doi mecanici de locomotivă şi-au pierdut viaţa, iar 14 vagoane au deraiat, şase dintre ecestea căzând într-o râpă de zece metri. Circulaţia trenurilor va fi deviată, în condiţiile în care accidentul a avut loc pe o magistrală feroviară. Trupurile neînsufleţite ale mecanicilor au fost scoase dintre fiarele locomotivei şi vor fi transportate la IML pentru necropsie.

Revizorul regional în siguranţa circulaţiei în cadrul Regionalei CFR Timişoara, Cristian Udrea, a declarat pentru News.ro că trenul care a deraiat în judeţul Hunedoara a distrus calea ferată, pe ambele fire de circulaţie, pe o distanţă de aproximativ 200 de metri.

”Trenul avea 16 vagoane, între care patru erau încărcate, din câte am înţeles, cu ceva minereu şi metale neferoase. Circula de la Petroşani spre Curtici, iar în dreptul unui viaduct a avut loc deraierea. Calea ferată este afectată pe o distanţă de 200 de metri pe ambele fire de circulaţie”, a declarat Udrea.

Potrivit sursei citate, trenurile vor circula deviat.

UPDATE 16:20 - Accidentul feroviar de lângă Petroşani s-ar fi produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare

Potrivit purtătorului de cuvânt al cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, deraierea trenului s-ar fi produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare al trenului, care transporta reziduuri metalice.

Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Hunedoara, a declarat că accidentul feroviar s-a produs în zona unui viaduct, iar şase vagoane şi locomotiva trenului au căzut într-o râpă. Sursa citată a precizat că, din primele informaţii, cei doi mecanici de locomotivă şi-ar fi pierdut viaţa.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipele de intervenţie sunt la locul accidentului feroviar petrecut pe magistrala 202, pe tronsonul feroviar Simeria - Filiaşi, la ora actuală trenurile de călători fiind oprite în gările  Petroşani şi Subcetate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, la această oră, traficul feroviar este închis între statiile Baniţa şi Merişor, pe secţia de circulaţie Petroşani - Simeria, Regionala Timisoara, din cauza deraierii unui tren de marfă.

FOTO: IGSU
FOTO: IGSU

Ultimele informaţii de la faţa locului arată că cei doi mecanici de locomotivă au murit în urma deraierii a 14 din cele 16 vagoane ale trenului şi a locomotivei, unele dintre vagoane fiind răsturnate în râpă.

FOTO: IGSU
FOTO: IGSU

Trenul, compus din 16 vagoane, aparţine unui operator privat de marfă şi asigura un transport pe relaţia Slatina - Curtici.

FOTO: IGSU
FOTO: IGSU

La fata locului, s-au deplasat personalul specializat, echipele de interventie şi comisia care va ancheta cazul.

La ora transmiterii acestei ştiri, niciun tren de călători nu este înscris în circulaţie pe zona respectivă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.