Calea ferată este distrusă pe ambele fire, pe o distanţă de 200 de metri, în zona accidentului feroviar care a avut loc, sâmbătă după-amiază, în judeţul Hunedoara, în urma căruia cei doi mecanici de locomotivă şi-au pierdut viaţa, iar 14 vagoane au deraiat, şase dintre ecestea căzând într-o râpă de zece metri. Circulaţia trenurilor va fi deviată, în condiţiile în care accidentul a avut loc pe o magistrală feroviară. Trupurile neînsufleţite ale mecanicilor au fost scoase dintre fiarele locomotivei şi vor fi transportate la IML pentru necropsie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Revizorul regional în siguranţa circulaţiei în cadrul Regionalei CFR Timişoara, Cristian Udrea, a declarat pentru News.ro că trenul care a deraiat în judeţul Hunedoara a distrus calea ferată, pe ambele fire de circulaţie, pe o distanţă de aproximativ 200 de metri.

”Trenul avea 16 vagoane, între care patru erau încărcate, din câte am înţeles, cu ceva minereu şi metale neferoase. Circula de la Petroşani spre Curtici, iar în dreptul unui viaduct a avut loc deraierea. Calea ferată este afectată pe o distanţă de 200 de metri pe ambele fire de circulaţie”, a declarat Udrea.

Potrivit sursei citate, trenurile vor circula deviat.

”Acolo este o magistrală feroviară, iar circulaţia trenurilor va fi deviată. Călătorii din trenurile care sunt pornite din staţii vor fi transbordaţi de la Pui la Petroşani, iar restul trenurilor vor circula deviat. Nu putem spune acum câte trenuri şi exact care vor fi traseele”, a declarat revizorul.

Cristian Udrea a mai spus că mecanicul de locomotivă şi ajutorul acestuia, care şi-au pierdut viaţa în acest accident feroviar, au fost scoşi din locomotivă, însă nu a putut da detalii despre aceştia.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat pentru News.ro că cei doi mecanici aveau 51, respectiv 67 de ani, şi că trupurile neînsufleţite au fost scoase din locomotivă şi urmează să fie transportate la IML pentru necropsie.

”Trupurile celor doi mecanici au fost scoase dintre fiare, unul avea 51 de ani, iar celălalt 67 de ani. Urmează să li se facă necropsia  pentru stabilirea exactă a cauzelor morţii”, a spus Bogdan Niţu.

Totodată, Bogdan Niţu a spus că accidentul feroviar va fi investigat de o comisie a Ministerului Transporturilor.

Accidentul feroviar de lângă Petroşani, în urma căruia doi mecanici de locomotivă au murit, s-ar fi produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare al trenului de marfă format din 16 vagoane, care a deraiat între staţiile Baniţa şi Merişor. Şase din cele 14 vagoane deraiate au căzut într-o râpă de aproximativ zece metri, traficul feroviar în zonă fiind blocat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, deraierea s-ar fi produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare al trenului, care transporta reziduuri metalice.

Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Hunedoara, a declarat că accidentul feroviar s-a produs în zona unui viaduct, iar şase vagoane şi locomotiva trenului au căzut într-o râpă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.