Trei persoane au fost rănite grav într-un accident petrecut, joi după-amiază, în judeţul Iaşi, pe DE58 Balş - Cotnari, circulaţia fiind oprită pe ambele sensuri de mers.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În accident, au fost implicate două autoturisme, iar din primele verificări ale poliţiştilor se pare că unul dintre şoferi a făcut o depăşire neregulamentară, maşina ciocnindu-se violent de un alt autoturism care venea din sens opus.

Trei persoane au fost rănite grav, iar una dintre acestea este încarcerată.

Victimele urmează să fie transportate la spital, la faţa locului aflându-se un echipaj SMURD, o ambulanţă, dar şi echipaje de pompieri.

"Nu avem încă foarte multe detalii, dar se pare că a fost vorba despre o depăşire neregulamentară. Poliţiştii sunt la faţa locului, se fac măsurători, iar victimele sunt transportate la spital”, a declarat pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei ieşene, Anca Vâjiac.

Circulatia pe ambele sensuri ale DE58 este blocată, coloanele de maşini depăşind lungimea de un kilometru.

Reprezentanţii Poliţiei speră ca în câteva zeci de minute circulaţia rutieră în zonă să poată fi reluată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.