Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi o alta a fost rănită într-un accident rutier produs, sâmbătă după-amiază, pe DN 6, în judeţul Teleorman. Acesta este al doilea accident grav produs pe acest drum în decurs de doar câteva ore, alţi doi oameni murind într-o coliziune care a avut loc pe DN 6 la Roşirii de Vede.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Accidentul a avut loc pe tronsonul cuprins între localităţile Văceni şi Vităneşti, iar primele date furnizate de IPJ Teleorman arată că şoferul unui autoturism ar fi ieşit din coloană şi a intrat în coliziune frontală cu o autospecială.
 
Alte două autovehicule au fost implicate în coliziune, iar în urma impactului trei oameni au murit şi unul este rănit grav, suferind multiple traumatisme.
 
Victima era conştientă şi cooperantă, fiind preluată de un echipaj medical si transportata la Unitatea de primiri urgenţe a spitalului din Alexandria, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Adrian Dragomir.
 
În urma accidentului circulaţia pe DN 6 a fost blocată timp de o oră, ulterior fiind reluată pe o singură bandă. Este al doilea accident grav care are loc sâmbătă pe DN 6, în judeţul Teleorman. Cu câteva ore înainte de producerea acestuia, alţi doi oameni au murit în urma coliziunii a două autovehicule la Roşiorii de Vede.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.