Trei camioane în care se afla o cantitate totală de peste 67 de tone de deşeuri din îmbrăcăminte, textile şi aluminiu.au fost oprite să intre în România de poliţiştii de frontieră de la Nădlac II şi Petea, împreună cu reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu. Şoferii nu au prezentat documentele legale pentru transportul de deşeuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia de Frontieră a anunţat, marţi, că poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, judeţul Arad, au făcut, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, conduse de doi cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din îmbrăcăminte şi textile, pe ruta Germania-România.

De asemenea, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean maghiar în vârstă de 50 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în străinătate, care transporta 35.800 kg deşeuri din aluminiu, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din judeţul Satu Mare.

”În toate cele trei situaţii au existat suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor respective, iar colegii noştri au solicitat sprijin autorizat Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatele Judeţene Arad şi Satu Mare. În urma verificărilor documentelor, s-a constatat că încărcăturile supuse controlului nu îndeplinesc condiţiile legale de intrare pe teritoriul ţării, şoferii neavând documentaţia necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, în autovehicule erau transportate 67.840 de kilograme de deşeuri. În cauză, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mijloacelor de transport în cauză şi a mărfurilor transportate”, a arătat sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.