Poliţiştii din Vrancea au destructurat o reţea de traficanţi de droguri surprinşi în timp ce ridicau de la o firmă de curierat peste 5 kilograme de cannabis. Aceeaşi grupare a mai introdus în ţară şi anul trecut droguri fie pentru consum propriu fie pentru all vinde în Marea Britanie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Vrancea, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, împreună cu cei din Satu Mare şi Maramureş, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vrancea, au organizat, în municipiul Baia Mare, o acţiune de prindere în flagrant a principalilor membri ai unei grupări infracţionale, specializată în trafic de droguri. Cei bănuiţi au fost depistaţi în timp ce ridicau, de la o firmă de transport internaţional de mărfuri, două colete ce conţineau 5,3 kg. de cannabis.

Din cercetări a reieşit că,  în cursul anului 2017, membrii grupării ar introdus în ţară, din Spania, droguri de risc, atât pentru revânzarea către alte persoane din Marea Britanie, cât şi pentru consumul propriu.

După prinderea în flagrant, au fost făcute 8 percheziţii, în municipiile Focşani şi Satu Mare, la locuinţele principalelor persoane bănuite. Astfel, au fost găsite şi ridicate aparatură şi dispozitive pentru confecţionarea de cărţi de identitate şi documente de studii false, laptopuri, imprimante şi 11 telefoane mobile.

De asemenea, au fost ridicate,  în vederea indisponibilizării, sumele de 15.500 de lei şi 700 de euro, fiind dispusă măsura sechestrului asigurator asupra unui autoturism.

Una dintre persoane este bănuită că ar fi emis în fals acte de identitate pentru membrii grupării, documente ce erau folosite pentru expedierea drogurilor, prin intermediul unor firme de curierat, din Spania în România.

Unsprezece persoane au fos tduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea, iar în final 4 persoane au fost reţinute, urmând să fie prezentate Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic şi consum ilicit de droguri, introducerea în ţară de droguri de risc, precum .şi fals material în înscrisuri oficiale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.