Traficul rutier este blocat, miercuri dimineaţă, pe DN 1, la ieşirea din Braşov spre Predeal, unde un autoturism şi un TIR s-au ciocnit. Şoferul autoturismului a fost transportat la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Poliţiei Judeţene Braşov, traficul rutier este blocat pe DN 1, la km 159 + 100 m, ieşirea din Braşov către Predeal, în urma unei coliziuni între un autoturism şi autocamion.
 
În urma producerii accidentului rutier a rezultat o victimă, respectiv conducătorul autoturismului, care a fost preluată şi transportată la spital. 
 
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.
 
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier.
 
”La Predeal, poliţiştii informează conducătorii auto cu privire la restricţionarea traficului ca urmare a producerii accidentului rutier, astfel conducătorilor auto ce au sens de deplasare dinspre Bucureşti le sunt recomandate rutele alternative”, a transmis IPJ Braşov.
 
Potrivit Centrului Infotrafic, valorile de trafic sunt în creştere în zonă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.