Timiş: Poliţişti de la Protecţia Animalelor au ridicat şi plasat în adăpost 15 câini neîngrijiţi corespunzător/ Proprietarul animalelor a fost amendat - FOTO

Timiş: Poliţişti de la Protecţia Animalelor au ridicat şi plasat în adăpost 15 câini neîngrijiţi corespunzător/ Proprietarul animalelor a fost amendat - FOTO

Poliţişti ai Biroului pentru Protecţia Animalelor Timiş au ridicat şi plasat în adăpost 15 câini găsiţi într-o locuinţă din Cenei, judeţul Timiş, care nu erau îngrijiţi corespunzător. Animalele au fost încredinţate unei persoane care le va asigura îngrijirea, hrana, adăpostirea şi, după caz, asistenţa medical-veterinară necesară, iar proprietarul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei privind protecţia animalelor.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că la adresă se aflau 15 exemplare canine, numărul mare de animale şi condiţiile existente făcând dificilă asigurarea corespunzătoare a tuturor nevoilor acestora. Pentru protejarea stării de sănătate şi bunăstării animalelor, poliţiştii au dispus măsura emiterii unor ordine de plasare în adăpost pentru toate cele 15 exemplare canine”, informează, miercuri, IPJ Timiş.



Potrivit sursei citate, animalele au fost încredinţate unei persoane care le va asigura îngrijirea, hrana, adăpostirea şi, după caz, asistenţa medical-veterinară necesară, iar proprietarul câinilor a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei privind protecţia animalelor.



Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor reamintesc că deţinerea unui număr mare de animale presupune responsabilităţi permanente şi asigurarea unor condiţii adecvate de hrană, adăpost, îngrijire şi asistenţă medicală, astfel încât bunăstarea acestora să nu fie afectată.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră