Două vagoane ale unui tren de călători au fost distruse, marţi seara, în urma unui incendiu care a izbucnit în timp ce garnitura se afla în gara Măldăieni, judeţul Teleorman. În tren se aflau circa o sută de de persoane, care nu au fost rănite, şeful de tren suferind o uşoară intoxicaţie cu fum. CFR Călători susţine că între cele două vagoane a existat "un început de incendiu", în timp ce ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a cerut, în urma incidentului "în care ultimele două vagoane din compunerea trenului au ars în întregime", conducerilor CFR Călători şi CFR Infrastructură remedierea de urgenţă a situaţiei existente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman a anunţat că un incendiu a izbucnit într-un vagon al unui tren de călători, în gara Măldăieni.
 
 
"La sosirea salvatorilor, aproximativ 50 de călători se autoevacuaseră din tren, iar focul se manifesta la două vagoane. Nu sunt victime", a transmis ISU Teleorman.
 
Conform sursei citate, din estimările şefului de tren a reieşit că în garnitură se aflau aproximativ 100 de călători. Acesta, în timp ce disloca vagoanele de cele în care se manifesta incendiul, s-a intoxicat uşor cu fum, fiind conştient, cooperant şi fiindu-i administrat oxigen. 
 
Incendiul a fost lichidat de pompieri.
 
 
ISU Teleorman a informat că acolo s-au trimis două microbuze, de la Detaşamentul Alexandria şi Detasamentul Roşiorii de Vede pentru preluarea mai multor călători. De asemenea, CFR Călători a precizat că a trimis o locomotivă diesel pentru preluarea celorlalte vagoane neafectate de flăcări.
 
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs la instalaţia electrică a unui vagon, a transmis ISU Teleorman.
 
Reprezentanţii CFR Călători afirmă, într-un comunicat de presă, că, marţi, în jurul orei 17, între utimele două vagoane ale trenului IR 1825 a apărut "un început de incendiu". 
 
"Călătorii din ultimele două vagoane au fost redistribuiţi în siguranţă în celelalte trei vagoane ale garniturii. În tren se aflau aproximativ 90 de călători. (...) Călătorii îşi vor continua drumul în siguranţă către destinaţia finală cu restul garniturii. O comisie de cercetare va stabili cauzele începutului de incendiu”, a precizat CFR Călători. 
 
La rândul său, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a spus că prioritatea o reprezintă situaţia călătorilor, cerând conducerilor CFR Călători şi CFR Infrastructură remedierea acestei situaţii. 
 
"Având în vedere incidentul petrecut, pe Magistrala 900, la trenul IR 1825 care circula pe relaţia Bucureşti Nord - Târgu Jiu, în care ultimele două vagoane din compunerea trenului au ars în întregime, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a cerut conducerilor CFR Călători şi CFR Infrastructură remedierea de urgenţă a situaţiei existente”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor. 
 
Totodată, ministrul Lucian Bode a solicitat AGIFER ca o comisie din cadrul acestei autorităţi să se deplaseze de urgenţă la faţa locului pentru a investiga evenimentul.
 
"Am cerut conducerii CFR Călători să aibă ca prioritate zero situaţia călătorilor şi a personalului feroviar. Nu trebuie să uite că prestează un serviciu public în interesul cetăţenilor şi că cei care vor fi găsiţi vinovaţi, vor răspunde", a declarat ministrul Lucian Bode.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.